Wollmann 3.jpg

Volker Wollmann

Patrimoniu preindustrial şi industrial în România

Volumul III

2012


436 pagini
16,5 x 23,5 cm, broșat
ISBN: 978-973-1725-85-7
zu haben

Cercetătorul Volker Wollmann continuă magistral demersul său solitar în universul patrimoniului preindustrial şi industrial din România, prin tipărirea volumului III. Impresionează, deopotrivă, munca de cercetare în teren, neobosită, utilizarea documentului de arhivă, a fotografiilor din epocă, originale, cărţi poştale şi reclame, multitudinea de surse şi artefacte; însă ceea ce dă valoare exceptională cărţii este semantic unei vieţi economice din sud-estul Europei, trepidantă, în continuă mişcare spre inovaţia tehnică, spre adaptări tehnologice şi spirit comercial în concordanţă cu tendinţele epocii. Sfârsitul sec. XIX şi începutul sec. XX reprezintă un apogeu al dezvoltării preindustriale în Romania, această etapă a istoriei economice fiind astăzi foarte puţin cunoscută, fără preocupari din partea societăţii româneşti de a păstra in situ aceste “documente semnificative" pentru istoria economică a acestei mari regiuni europene.
Cartea face corelaţii pertinente, simbolice, care scot în evidenţă evoluţiile tehnologice lente, rutinate, ale lumii rurale, demonstrate de monumentele tehnice protejate în muzeele în aer liber, în special capitolul despre morile de măcinat făina, a tipologiilor născute din daptabilitatea la condiţiile geo-hidrografice specifice.
Ceea ce este inedit este pragul de progres tehnic pe care îl documentează cu acribie şi rigoare documentară. Se adaugă descrieri de arhitectură, dotările tehnologice, liniile de fabricaţie, capacităţile de producţie care dau măsura importanţei acestor obiective în viaţa economică a unei societăţi. Volumul III devine captivant prin unghiul predilect al autorului, original de altfel, care te conduce să afli despre istoriile lipsite de spectaculos a prelucrării hameiului şi apariţia primelor fabrici de bere, despre teascurile de stors struguri dar şi despre industria băuturilor fermentate din fructe şi ereale, despre distilarea lor şi fabricarea spirtului la nivel industrial. Aceste mici monografii tematice continuă cu documentări privind producerea lubrefianţilor, a parafinei, a uleiurilor minerale, a oţetului fără să omită din varietatea “industriilor” prelucrătoare, măcelăriile, abatoarele, fabricile de mezeluri, de brânzeturi, de lumânări şi tutun.
Cartea cercetătorului Volker Wollmann se poate numi un omagiu adus culturii industriale din România în faza ei de trecere de la preindustrial la o altă epocă de dezvoltare din perioada ante- şi interbelică.

Volker Wollmann

renumit istoric şi muzeograf, trăieşte în Germania.
S-a născut la Sibiu, la 17 aprilie 1942, copilăria petrecându-şi-o la Sebeş. A studiat istoria antică şi arheologia la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1964. A activat ca profesor la Reşiţa. Doi ani, între 1965-1967, a fost şi directorul Muzeului Regional de-acolo. Din 1967 a lucrat ca şi cadru didactic la Institutul de Istorie şi Arheologie din cadrul Universităţii Cluj, unde a obţinut şi doctoratul cu tema „Minerit de fier, cariere şi mine de sare în Dacia romană în secolul II-III după Hristos”.
În 1988, în plin regim ceauşist, emigrează în Germania.
Dr. Wollmann ajunge, un an mai târziu, director al Muzeului Transilvănean din Gundelsheim, ocupând această funcţie până în 2001, modernizând în acea perioadă ansamblul muzeal, dar şi ridicând pedagogia muzeală la cele mai înalte standarde, secţiunea destinată saşilor ardeleni din acel muzeu fiind cea mai căutată de către toţi vizitatorii.
Din 2004, dr. Wollmann este consultant ştiinţific la Fundaţia Saşilor Transilvăneni din Munchen. Din 2000 şi până în 2006 a lucrat ca lector la Universitatea din Alba-Iulia. În mai 2006, i s-a decernat titlul de cetăţean de onoare al oraşului Sebeş, iar câteva luni mai târziu al oraşului Brad, pentru „contribuţii la explorarea istoriei mineritului în Ţara Zarandului şi angajamentul pentru dezvoltarea moştenirii culturale a municipiului Brad”.
La 13 ianuarie 2012, a fost distins de către preşedintele Germaniei cu cea mai mare decoraţie care i-ar fi putut fi atribuită în Germania: „Crucea de Merit a Ordinului de Merit”.

>>> zurück >>>